Mihaela Rotund

Mihaela Rotund

31.07.2024

The language of law must not be foreign to the ears of those who are to obey it. - Learned Hand

Mihaela Rotund a absolvit Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și a finalizat cursurile de masterat în limba engleză la aceeași facultate, specializându-se în domeniul „International and Comparative Business Law”.

Pe parcursul studiilor universitare, s-a putut remarca pasiunea sa pentru Dreptul civil, participând în anul 2022 la concursul Hexagonul Facultăților de Drept, reprezentând Facultatea de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca la materia Drept civil. De asemenea, a participat și la concursuri de procese simulate organizate la nivel local, care aveau ca tematică probleme juridice strâns legate de studiul dreptului privat.

Ariile de expertiză pe care le tratează sunt dreptul civil, dreptul societar, dreptul insolvenței și al executărilor silite. Ceea ce o caracterizează pe colega noastră este ambiția continuă de a căuta și asimila noi informații referitoare la domeniile juridice în care activează, precum și găsirea de soluții inovative pentru problemele juridice care îi sunt supuse atenției.

Colega noastră activează atât în proiecte care implică consultanța juridică, cât și în litigii, asigurând reprezentarea clienților în sala de judecată.

 

Printre activitățile desfășurate, se remarcă următoarele :

  • Implicarea activă în proiectele de consultanță juridică în domeniul dreptului civil. Printre acestea menționăm un recent proiect: oferirea unei opinii juridice cu privire la un contract imobiliar a cărei investiție depășea un milion de euro, unde părțile doreau stabilirea legii aplicabile contractului legea din New York;
  • Implicarea în activități de cercetare și documentare în cadrul unor proiecte complexe din domeniul executărilor silite, respectiv recuperarea unor bunuri executate silit în valoare de peste 180.000 de lei;
  • Implicarea în activități de redactare a pozițiilor procesuale în litigii din domeniul dreptului civil, contravențional și societar;
  • Implicarea în oferirea reprezentanței și consultanței juridice societăților în fața Oficiului Național al Registrului Comerțului.
  • Mihaela vorbește fluent limba română și engleză.
 
SHARE VIA
Subscribe to Newsletter

Subscribe