02.07.2021
1. Preliminarii
Regula generală în legislația română este aceea a obligativității autorizării lucrărilor de construire, conform art. 1 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții (”Legea nr. 50/1991”). Aceasta regulă cunoaște excepții expres reglementate de norma referită anterior, precum aceea a realizării lucrărilor de conservare sau a lucrărilor ce privesc construcții cu caracter special (art. 1 alin. 3 din Legea nr. 50/1991).
În orice caz, autorizarea lucrărilor de construire nu reprezintă o normare modernă a legiuitorului, dispoziții similare fiind regăsite și sub imperiul Decretului nr. 144/29 martie 1958 privind reglementarea eliberării autorizațiilor de construire, reparare şi desfiinţare a construcţiilor.
Problematica autorizării lucrărilor de construire/intrării în legalitate a prezentat și prezintă importanță semnificativă nu doar din perspectiva evoluției doctrinare asociate, ci și din perspectiva posibilității exercitării complete a dreptului de proprietate aferent de către titularul acestuia (usus, fructus, abusus).
Punctăm aici faptul că, după edificarea efectivă a oricărei construcții, este necesar a fi obținut procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor, în condițiile art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991. În continuare, potrivit art. 37 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, se stipulează că :,,Dreptul de proprietate asupra construcţiilor se înscrie în cartea funciară în baza unui certificat de atestare eliberat de autoritatea locală emitentă a autorizaţiei de construire, care să confirme că edificarea construcţiilor s-a efectuat conform autorizaţiei de construire şi că există proces-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, precum şi a celorlalte dispoziţii legale în materie şi a unei documentaţii cadastrale”.
Astfel, în ipoteza neautorizării unor construcții, prerogativele dreptului de proprietate asupra acestora nu pot fi exercitate complet sau se exercită doar trunchiat.
Spre exemplu, dacă un imobil ar fi construit pe terenul aflat in proprietatea altei persoane, constructorul sau investitorul nu va putea deveni proprietarul edificiului în absența existenței procesului-verbal de recepție, acesta consfinţind transferul dreptului de proprietate asupra imobilului. Mai mult, chiar şi pentru ipoteza în care investitorul ar deține și dreptul de proprietate asupra terenului, nu ar putea fi vorba despre o aplicare judiciară a accesiunii (prin prisma interpretării Deciziei nr. 13/2019 a ICCJ), ci despre o aplicaţie a dispoziţiei materiale asupra imobilului teren, deoarece construcţia astfel realizată nu va putea fi intabulată în absenţa autorizării imobilului.
2. Modalitățile de intrare în legalitate şi intabulare a construcțiilor edificate fără autorizație de construire anterior anului 2020
Pentru început trebuie menţionat că prezenta expunere vizează doar construcţiile realizate ulterior datei de 1 august 2001, data intrării în vigoare a Legii nr. 453/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991. Imobilele edificate anterior anului 2001 au un regim special şi se înscriu în cartea funciară, în lipsa autorizaţiei de construire, în baza certificatului de atestare fiscală prin care se atestă achitarea tuturor obligaţiilor fiscale de plată datorate autorităţii administraţiei publice locale în a cărei rază se află situată construcţia, precum şi a documentaţiei cadastrale.
Cu privire la imobilele edificate după data de 1 august 2001, până la nivelul anului 2020 existau trei moduri de intrare în legalitate şi intabulare a unei construcţii neautorizate:
-Prin emiterea unei autorizaţii de intrare în legalitate a posteriori conform art. 59 alin. 3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991;
-Prin formularea unei acţiuni în justiţie având ca obiect constatarea accesiunii construcţiei neautorizate;
-Prin sancționarea contravențională a dezvoltatorului imobiliar/proprietarului de către autoritatea competentă cu menţiunea de intrare în legalitate într-un anumit termen şi în funcţie de condiţiile impuse prin procesul-verbal de contravenţie;
Detaliind, anii 2019-2020 au reprezentat un moment de turnură în materia intrării în legalitate a imobilelor neautorizate, atât prin opera legiuitorului, odată cu intrarea în vigoare a Ordinul Ministrului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației nr. 3454/2019 (”MLPDA nr. 3454/2019”) prin publicare în Monitorul Oficial al României din data de 6.01.2020, cât și prin concursul instanțelor de judecată, odată cu Decizia în Recurs în Interesul Legii nr. 13/2019 emisă de Înalta Curte de Casație și Justiție publicată în Monitorul Oficial al României din data de 3.06.2019.
În primul rând, prin Ordinul MLPDA nr. 3454/2019 a fost abrogat art. 59 alin. 3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, care reglementa posibilitatea emiterii autorizației de construire pentru intrarea în legalitate. O prevedere ce să consacre autorizarea a posteriori a construcţie nu mai există în prezent, singurele modalităţi de intrare în legalitate existente la acest moment fiind rezultatul sancţionării contravenţionale şi procedura specială introdusă prin art. 37 alin. 6 din Legea nr. 50/1991 ce reprezintă o procedura specială de intabulare în absenţa unei autorizaţii de construire.
Secundar, prin Decizia nr. 13/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța supremă a reținut că lipsa autorizaţiei de construire sau nerespectarea prevederilor acesteia, precum şi lipsa procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor constituie impedimente pentru recunoaşterea pe cale judiciară, în cadrul acţiunii în constatare, a dreptului de proprietate asupra unei construcţii realizate de către proprietarul terenului, cu materiale proprii.
Decizia nr. 13/2019 prezintă o importanță fundamentală pentru mecanismul intrării în legalitate a imobilelor neautorizate, deoarece o lungă perioada de timp această intrare în legalitate prin intabulare directă se putea realiza, omissio medio, prin formularea unor acțiuni având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin efectul accesiunii imobiliare artificiale asupra construcției realizate fără autorizație de construire.
Instanțele de judecată ce au validat această tipologie de acţiune au avut în vedere faptul că dispozițiile art. 577 C.civ. nu instituie o prezumție de proprietate, ci și un veritabil mod de dobândire a proprietății (accesiunea s-ar produce de plin drept pe măsură edificării construcției, iar o eventuală inexistentă a autorizației ar fi putut atrage doar o răspundere contravențională în primă fază).
Astfel, se poate observa că, pe parcursul anul 2019 şi până la începutul anului 2020 două modalități uzuale de intrare în legalitate şi intabulare a construcțiilor neautorizate au fost aneantizate, fiind vorba despre posibilitatea emiterii autorizaţiei de construire postfactum în baza art. 59 alin. 3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 şi formularea unei acţiuni în justiţie având ca obiect constatarea accesiunii construcţiei neautorizate.
În continuare, singura variantă, rămasă în vigoare, de intrare în legalitate a construcțiilor neautorizate a rămas menținerea construcțiilor consecutiv aplicării unei sancțiunii contravenționale în temeiul art. 28 din Legea nr. 51/1991, modalitate aplicabilă doar în condiţiile exercitării controlului de către autoritatea competentă în termen de 3 ani de zile de la edificarea imobilului.
Pe scurt, această din urmă ipoteză presupune sancționarea contravențională a dezvoltatorului imobiliar/proprietarului de către autoritatea competentă, iar prin intermediul procesului-verbal emis în acest sens se dispune menținerea construcțiilor realizate fără autorizație și acordarea unui termen pentru obținerea autorizației de intrare în legalitate, în condițiile impuse de către autoritatea competentă a administrației publice locale.
Dacă imobilul realizat fără autorizaţie de construire întruneşte condiţiile impuse în vederea intregrarii în parametrii urbanistici, autoritatea administraţiei publice locale competențe poate proceda la emiterea unei autorizaţii de construire în vederea întrării în legalitate.
Decizia autorității publice competente de menținere a lucrărilor edificate fără autorizație de construire nu este actualmente condiționată expres decât de încadrarea lucrărilor în prevederile documentației de urbanism conform art. 59 alin. 1 și 2 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul MDRL nr. 839/2009:
„(1) Organul de control care a sancționat contravențional pentru fapta de a se execută lucrări de construcții fără autorizație sau cu încălcarea dispozițiilor acesteia, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1) din Lege, pe lângă oprirea executării lucrărilor, are obligația de a dispune luarea măsurilor necesare pentru încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației, sau de desființare a lucrărilor executate fără autorizație, într-un termen pe care îl va stabili prin procesul verbal.
(2) În vederea realizării prevederilor alin. (1), potrivit Legii, autoritatea administrației publice competentă să emită autorizația de construire/desființare are obligația de a analiză modul în care construcția corespunde reglementărilor din documentațiile de urbanism aprobate pentru zona de amplasament, urmând să dispună, după caz, menținerea sau desființarea construcțiilor realizate fără autorizație sau cu încălcarea prevederilor acesteia.”
3. Procedura intabulării directe a construcţiilor în baza certificatului de atestare a edificării construcției odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 7/2020
Elementul de noutate absolută rezidă în teza a doua a art. 37 alin. (6) din Legea nr. 50/1991 introdus prin Legea nr. 7/2020 publicată în Monitorul Oficial al Romãniei la data de 8 ianuarie 2020, ce presupune:
Pentru acuratețe, prevederile relevante sunt următoarele:
„În cazul construcțiilor pentru care execuția lucrărilor s-a realizat fără autorizație de construire, iar împlinirea termenului de prescripție prevăzut la art. 31 nu mai permite aplicarea sancțiunilor, certificatul de atestare/adeverința privind edificarea construcției va fi emis/emisă în baza unei expertize tehnice cu privire la respectarea cerințelor fundamentale aplicabile privind calitatea în construcții, inclusiv cu încadrarea în reglementările de urbanism aprobate, care să confirme situația actuală a construcțiilor și respectarea dispozițiilor în materie și a unei documentații cadastrale. În situația în care în expertiza tehnică se constată neîndeplinirea tuturor cerințelor fundamentale și a celor relative la încadrarea în reglementările de urbanism, nu se eliberează certificatul de atestare/adeverința privind edificarea construcției.”
Din analiza textului antemenţionat, rezultă că sfera de aplicare a dispozițiilor art. 37 alin. (6) din Legea nr. 50/1991 se aplică:
- construcțiile realizate fără autorizație de construire, categorie în care ar putea fi incluse şi imobilele a căror autorizație de construire a fost anulată de către instanţele de judecată;
- construcțiile care, deși au fost autorizate, nu au fost edificate cu respectarea autorizației;
- construcțiile ce nu au efectuată recepția la terminarea lucrărilor;
Precizăm aici pentru acuratețe că, prin Decizia de Recurs în Interesul Legii nr. 16/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că termenul de prescripție a răspunderii contravenționale curge de la data finalizării faptice a construcției. Astfel, termenul de prescripţie se va aprecia în concret, în funcţie de finalizarea materială a fiecărui imobil în parte.
Mai departe, pentru emiterea certificatului de atestare/adeverinţei privind edificarea construcției, trebuie îndeplinite în mod cumulativ două condiții:
- expertiză în materia calității construcției, care să ateste respectarea cerințelor fundamentale aplicabile privind calitatea în construcții: rezistență mecanică și stabilitate, securitate la incendiu, igienă, sănătate și mediu înconjurător, siguranță și accesibilitate la exploatare, protecția împotriva zgomotului, economie de energie și izolare termică și utilizare sustenabilă a resurselor naturale;
- expertiză în specialitatea urbanism, care să ateste încadrarea construcției în reglementările urbanistice ale zonei;
4. Trei elemente problematice în configurarea actuală a art. 37 din Legea nr. 50/1991
La o analiză succintă a prevederilor art. 37 alin. (6) Legea nr. 50/1991, pot fi observate câteva carențe de ordin legislativ ce ar putea face deosebit de anevoioasă aplicarea concretă a acestei modalități de intrare în legalitate.
4.1. Raportat la verificarea încadrării construcției în reglementările de urbanism
Formularea textului legal privind verificarea încadrării construcției în parametrii urbanistici este lacunară, nefiind menționat în mod expres dacă determinarea încadrării se realizează prin raportare la parametrii urbanistici în vigoare la momentul edificării construcției, sau la momentul realizării expertizării.
Or, determinarea momentului de referință la care se raportează îndeplinirea condițiilor este deosebit de important, deoarece planurile de urbanism sunt în continuă evoluție și adaptare la nivelul fiecărei unităţi administrativ teritoriale. Aceasta cu atât mai mult cu cât, de esența acestei modalități de intrare în legalitate prin intabularea directă este tocmai scurgerea unei perioade de timp de cel puțin 3 ani de zile de la momentul finalizării construcției pentru complinirea condiției împlinirii termenului de prescripției, conform art. 31 din Legea nr. 51/1991.
Referitor la această chestiune, a fost exprimată opinia[1] conform căreia textul art. 37 alin. (6) din Legea nr. 50/1991 impune ca verificarea condițiilor să se facă prin raportare la starea actuală a edificiului și la normele existente la momentul efectuării expertizei. Împărtășim cu rezerve opinia exprimată şi doar în ceea ce privește edificarea construcției în absența oricărei autorizații, deoarece cu privire la aceste imobile ar fi anevoios a se determina cu exactitate momentul edificării, fiind necesar a se administra o veritabila probaţiune în acest sens. În ipoteza imobilelor pentru care a fost emisă autorizația de construire şi aceasta fie nu a fost respectată, fie nu a fost realizată procedura recepției lucrărilor, apreciem că s-ar impune verificarea parametrilor de urbanism de la momentul emiterii autorizaţiei de construire nerespectate sau nefinalizate.
Abordarea nuanţată prezentată anterior este corelată cu principiul tempus regit actum, instituit de Codul Civil prin art. 6 alin. 1 ,,Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare.’’ Mai mult, Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul presupune ca activitatea de amenajare să fie realizată de către autorităţile centrale şi locale competente în funcţie de strategia de dezvoltare a teritoriului pe termen mediu şi lung şi prin raportare la strategia de dezvoltare economică, desfăşurată în interesul colectivităţii ce îl folosesc ( art. 2-8 din Legea nr. 350/2001).
Redăm în context şi reglementarea conferita documentaţiilor de urbanism de Legea nr. 350/2001:
„Art. 39 (1)În sensul prezentei legi, prin documentaţii de amenajare a teritoriului şi de urbanism se înţelege planurile de amenajare a teritoriului, planurile de urbanism, Regulamentul general de urbanism şi regulamentele locale de urbanism, avizate şi aprobate conform prezentei legi."
Art. 44 (1)Documentaţiile de urbanism sunt rezultatul unui proces de planificare urbană referitoare la un teritoriu determinat, prin care se analizează situaţia existentă şi se stabilesc obiectivele, acţiunile, procesele şi măsurile de amenajare şi de dezvoltare durabilă a localităţilor. Documentaţiile de urbanism se elaborează de către colective interdisciplinare formate din specialişti atestaţi în condiţiile legii.”
Drept urmare, considerăm că raportarea construcţiilor edificate cu încălcarea autorizaţiei de construire sau fără a se realiza şi procedura de recepţie ar trebui realizată faţă de reglementările şi documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism în vigoare la momentul emiterii autorizaţiei, în caz contrar punându-se problema nerespectării strategiei de dezvoltare de la momentul acordării autorizaţiei iniţiale şi a planului de urbanizare. Apreciem că această opinie este susţinută şi de configurarea realizată de legiuitor a condiţiilor de acordare a noilor autorizaţii de construire pentru survenirea unor modificări de temă[2] conform art. 151 din Legea nr. 50/1991 şi a art. 66 şi urm. din Normele metodologice la Legea nr. 50/1991.
Mai exact, prin art. 151 Legea nr. 50/1991 se stabileşte că, pentru obţinerea unei noi autorizaţii de construire, potrivit prevederilor alin. (15), solicitantul va depune o nouă documentaţie tehnică - D.T, elaborată în condiţiile modificărilor de temă survenite, urmând ca autoritatea administraţiei publice locale competente să decidă, după caz:
a) emiterea noii autorizaţii de construire, dacă lucrările corespunzătoare modificărilor de temă se înscriu în limitele actului administrativ al autorităţii competente pentru protecţia mediului, precum şi ale avizelor şi acordurilor obţinute pentru autorizaţia de construire iniţială;
b) reluarea procedurii de autorizare în condiţiile prezentei legi, dacă lucrările corespunzătoare modificărilor de temă depăşesc limitele actului administrativ al autorităţii competente pentru protecţia mediului, precum şi ale avizelor şi acordurilor obţinute pentru autorizaţia de construire iniţială.”
Astfel, inclusiv necesitatea reluării procesului de avizare în ipoteza modificării de temă a lucrării presupune raportarea la avizele şi acordurile obţinute pentru autorizaţia de construire iniţială, adică pentru avizele şi acordurile furnizate de către autorităţile competente conform documentaţiilor de amenajare a teritoriului de la data emiterii autorizaţiei iniţiale.
4.2. Expertizele de specialitate
Una dintre condițiile esențiale ale acestei modalități de intrare în legalitate constă în realizarea mai multor expertize tehnice, atât în materia expertizării construcțiilor, cât și a verificării îndeplinirii condițiilor impuse prin Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții - lucrări ce pot fi realizate doar de către specialiștii cu activități în domeniul construcțiilor, conform textului art. 37 alin. 6 din Legea nr. 50/1991 ce face referire la realizarea unor expertize tehnice, fără a indica posibilitatea realizării unor lucrări de specialitate asimilate.
Expertizare în materie urbanism impusă prin art. 37 alin. (6) Legea nr. 50/1991 ridică, cu toate acestea, o serie de probleme semnificative, Aceasta deoarece, la acest moment, nu există experți autorizați în domeniul urbanismului și a amenajării teritoriului[3].
O asemenea chestiune face practic imposibilă realizarea documentației în vederea obținerii certificatului de atestare sau a adeverinței privind edificarea construcției. Raportat la acest aspect, menționăm că, deși specializarea ,,urbanism și amenajarea teritoriului’’ este prevăzută atât de către Ordinul 199/C din 18 ianuarie 2010 pentru aprobarea Nomenclatorului specializărilor expertizei tehnice judiciare, cât și ca o atribuție a Registrului Urbaniștilor din România, practic, nu există încă specialiști acreditați în acest domeniu.
În acest sens, este dificil de imaginat realizarea unei documentații complete conform cerințelor art. 37 alin. (6) din actul normativ antemenționat, atât timp cât nu există, la acest moment, experți extrajudiciari sau judiciari autorizați.
Având în vedere faptul că nu există prevederi speciale în cuprinsul Normelor metodologice la Legea nr. 50/1991 cu privire la interpretarea sau detalierea condiţiilor impuse de către art. 37 alin 6 din actul normativ antemenţional, apreciem că autoritatea publică competentă are posibilitatea de a respinge cererile de emitere a adeverinţei/certificatului de atestare, atâta timp cât acestea nu sunt însoţite de expertizele tehnice în construcţii şi urbanism, chiar şi pentru ipoteza efectuării unor expertize tehnice în alte domenii conexe, precum arhitectură.
Raportat la procedura litigioasă de obținere a certificatului de atestare sau a adeverinței de edificare a construcției, apreciem că ar fi posibilă îndeplinirea acestei cerințe prin concursul unor specialiști în domeniu, numiți de instanța de judecată în condițiile art. 330 alin. 3 C. pr. civ. - ,,În domeniile strict specializate, în care nu există experţi autorizaţi, din oficiu sau la cererea oricăreia dintre părţi, judecătorul poate solicită punctul de vedere al uneia sau mai multor personalităţi ori specialişti din domeniul respectiv.’’
4.3. Inexistența unei coroborări între art. 37 alin. (6) din Legea nr. 50/1991 și art. 37 alin. (1) din Legea nr. 7/1996
Fără a mai relua textul art. 37 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 expus în cadrul secțiunilor precedente, subliniem că articolul impune intabularea în baza certificatului de atestare eliberat de către autoritatea emitentă. Aceasta trebuie să confirme practic că edificarea construcțiilor s-a realizat conform autorizației de construire și că există proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor.
Or, în mod cert, emiterea certificatului de atestare sau a adeverinței privind edificarea construcției se realizează tocmai în condițiile absenței autorizației de construire și a procesului-verbal de recepție a lucrărilor - o interpretare contrară lipsind de substanţă art. 37 alin. (6) din Legea nr. 50/1991.
Cu toate acestea, în absența unei amendări a dispozițiilor Legii nr. 7/1996, care să reflecte și această nouă ipoteza de intabulare a construcțiilor și, pe fondul unui potenţial formalism excesiv, există posibilitatea respingerii cererii de înscriere în cartea funciară a construcției (chiar și în condițiile edictate de art. 37 alin. 6 din Legea nr. 50/1991).
5. Respingerea cererii de eliberare a certificatului de atestare/a adeverinței privind edificarea construcției – potențiale remedii
Teza finală a art. 37 alin. (6) din Legea nr. 50/1991 consacră posibilitatea respingerii cererii de eliberare a certificatului de atestare/a adeverinței privind edificarea construcției pe fondul neîndeplinirii tuturor cerințelor fundamentale și a celor relative la încadrarea în indicii de urbanism.
În situația în care autoritatea publică competentă apreciază că nu ar fi îndeplinite toate condițiile impuse de textul de lege antemenționat, practic investitorul sau constructorul nu ar mai avea la dispoziție nicio altă modalitate de a obține intrarea în legalitate a construcției vizate. Vom avea în vedere aici faptul că una dintre condițiile premise ale mecanismului instituit prin art. 37 alin. (6) din Legea nr. 50/1991 rezidă tocmai în prescripția aplicării sancțiunii contravenționale. Mai mult decât atât, odată cu Decizia RIL nr. 13/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, redată mai sus, este împiedicată și recunoașterea pe cale judiciară a dreptului de proprietate fundamentat pe accesiune.
6. Concluzii
Din analiza succintă realizată în cadrul prezenței expuneri rezultă că modalitatea de intrare în legalitate prin intabulare directă a construcțiilor neautorizate, deși constituie o construcție inedită, prezintă numeroase dificultăți în ceea ce privește punerea în practică. Acest fapt se datorează dificultății de îndeplinire efectivă și completă a tuturor condițiilor impuse de art. 37 alin. 6 Legea nr. 50/1991.
Or, pe fondul unor reglementări lacunare sau necorelate cu alte acte normative a prevederilor art. 37 alin. 6 din Legea nr. 50/1991, autoritatea publică competență are facultatea de a respinge solicitarea și documentația aferenta pentru neîndeplinirea formalistica a unor condiții practic imposibil de realizat. Desigur, autoritatea publică are posibilitatea de a interpreta art. 37 alin. 6 din Legea nr. 50/1991 într-o manieră destinată producerii de efecte, spre exemplu acceptând și realizarea unor lucrări de specialitate în materia urbanism sau a unor expertize tehnice în arhitectură în substituirea expertizei tehnice în urbanism, însă, această atitudine rămâne la latitudinea autorității.
În aceste condiții, în eventualitatea unui răspuns negativ a autorității publice competente, apreciem că singură soluție posibilă rămâne aceea a acțiunii în contencios administrativ în condițiile legii contenciosului administrativ, prin prisma excesului de putere, conform art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, constând în exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.
În opinia noastră, pentru ipoteza în care răspunderea contravențională este prescrisă și autoritatea publică competență respinge cererea de emitere a certificatului de atestare sau a adeverinței de edificare a construcției, după urmarea procedurii prealabile, se va putea formulă o acțiunea în vederea determinării îndeplinirii condițiilor fundamentale potrivit art. 37 alin. (6) din Legea nr. 50/1991 prin concursul instanțelor de judecată. Prin această tipologie de acțiune se va tinde la demonstrarea încadrării imobilului neautorizat în parametrii de urbanism și se vor administra expertizele sau lucrările de specialitate necesare probarii acestei realități.
MAXIM/Societatea Civilă de Avocaţi
Av. Andreea Talida Ardelean
[1] S. Botic (coordinator), Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii, Ed Hamangiu, Bucuresti, 2021, pag. 813.
[2] Prin modificare de temă, potrivit definiţiei din anexa nr. 2 la Lege, se înţelege orice schimbare iniţiată de către investitor/proprietar care vizează, după caz, funcţiunile şi/sau capacităţile funcţionale caracteristice, indicatorii tehnico-economici aprobaţi, soluţiile spaţiale şi/sau de amplasament ori alte asemenea cerinţe specifice investiţiei, cu efecte asupra documentaţiei tehnice - D.T. care a fundamentat emiterea autorizaţiei de construire/desfiinţare (art. 66 alin. 1 din Normele Metodologice la Legea nr. 50/1991);
[3] Ibidem, pag. 814.
Folosim tehnologii precum cookie-urile de pe website-ul nostru pentru a personaliza reclamele pentru tine. În felul ăsta, tu vezi reclame mai relevante. Prin acceptarea cookie-urilor, ne ajuți să folosim aceste tehnologii în continuare pe site.
Îți mulțumim pentru acest accept și îți reamintim că îți poți schimba oricând opțiunea printr-o simplă revenire pe site!