Divergențe societare: Normele legale aplicabile în cazul excluderii asociatului dintr-o societate

I. Context

Societățile au la bază produsul acordului de voință al mai multor persoane care decid să conlucreze în cadrul acesteia, acord întărit de elementul afectiv esențial al contractului de societate – affectio societatis.

În contradictoriu cu armonia regăsită la momentul înființării unei societăți, deseori se întâmplă ca pe fondul unui conflict intern, să intervină interese divergente ale asociaților care pot afecta existența societății.

Astfel, separarea asociaților apare uneori ca singurul mecanism prin care pot fi stinse divergențele apărute între aceștia.

Separarea asociaților poate avea loc fie pe cale amiabilă (ca de exemplu cesiunea părților sociale), fie prin mecanisme de separare judiciară, prin excluderea unui asociat din societate[1].

În timp ce prima este produsul acordului asociaților, excluderea asociatului este un mecanism de separare judiciară, considerat chiar o sancțiune a conduitei asociatului exclus, astfel că legislația internă trebuie să fie clară cu privire la motivele pentru care această sancțiune poate opera.

II. Excluderea asociaților din societate. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la normele legale aplicabile în materie

Astfel cum a fost reținut și la nivel doctrinar[2], excluderea unui asociat dintr-o societate este expresia dezacordului societar.

Dat fiind impactul major asupra vieții societare, excluderea asociatului producând modificarea actului constitutiv, restructurarea patrimoniului social și a structurii asociative, este imperios necesar ca legiuitorul să prevadă expres ipotezele pentru care un asociat poate fi exclus dintr-o societate.

Cu toate că la o primă analiză legea pare să fie clară și să nu suscite lămuriri suplimentare, arătăm că Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată de către Curtea de Apel Oradea cu privire la următoarea chestiune de drept: se completează situațiile de excludere a asociatului prevăzute de art. 222 din Legea nr. 31/1990 cu prevederile art. 1.928 C.civ. sau asociatul poate fi exclus din societate exclusiv în baza dispozițiilor din Legea nr. 31/1990?

Prin Decizia nr. 28/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis sesizarea Curții de Apel Oradea și a decis în sensul că dispozițiile legii speciale nu se completează cu dispozițiile Codului civil în această situație, pentru motivele arătate în cele ce urmează.

2.1. Normele legale relevante

Cu titlu incipient, trebuie precizat faptul că art. 291 din Legea societăților reglementează că Prevederile din prezenta lege se completează cu dispoziţiile Codului civil şi ale Codului de procedură civilă.

Acest aspect trebuie coroborat și cu dispozițiile art. 1887 alin. (1) C. civ. care proclamă caracterul de drept comun al cap. VII din titlul IX al Cărții a V-a a Codului civil în materia societăților.

Cu privire la norma specială incidentă în materia excluderii asociaților, arătăm că Legea nr. 31/1990 (în continuare „Legea societăților”, mai exact art. 222 alin (1), prevede patru ipoteze pentru care poate fi exclus din societatea în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată:

a) asociatul care, pus în întârziere, nu aduce aportul la care s-a obligat;

b) asociatul cu răspundere nelimitată în stare de faliment sau care a devenit legalmente incapabil;

c) asociatul cu răspundere nelimitată care se amestecă fără drept în administraţie ori contravine dispoziţiilor art. 80 şi 82;

d) asociatul administrator care comite fraudă în dauna societăţii sau se serveşte de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora.

Ipotezele de excludere din societate de la lit. a și lit. c sunt determinate de cauze contractuale, întrucât asociații sunt sancționați pentru neexecutarea obligațiilor asumate prin actul constitutiv ori pentru încălcarea obligației de fidelitate[3].

Pe de altă parte, lit. b și lit. d prevăd ipoteze de excludere din cauze extracontractuale.

În ceea ce privește norma generală, art. 1928 C.civ. prevede că La cererea unui asociat, instanţa judecătorească, pentru motive temeinice, poate hotărî excluderea din societate a oricăruia dintre asociaţi.

Adică, potrivit normei generale, odată cu îndeplinirea condiției dovedirii „motivului temeinic”, orice asociat poate fi exclus dintr-o societate, fără a fi restrânsă sfera ipotezelor în care textul legal este aplicabil.

2.2. Orientări jurisprudențiale anterioare pronunțării Deciziei nr. 28/2021

Astfel cum relevă chiar analiza opiniilor transmise de către instanțele naționale cu privire la problema completării cazurilor de la art. 222 Legea societăților cu dispozițiile art. 1928 C.civ., existau anterior două orientări în materie.

O parte din instanțele naționale au apreciat că situațiile de excludere a asociatului prevăzute la art. 222 Legea societăților nu se completează cu dispozițiile art. 1928 din C. civ., întrucât normele prevăzute în Legea societăților sunt de strictă interpretare și aplicare.

Pe de altă parte, unele instanțe au o abordare opusă, considerând că art. 1928 C. civ. acordă instanțelor dreptul de a verifica orice neregulă invocată de către un asociat, sub aspectul îndeplinirii condiției „motivului temeinic”, având deci dreptul ca în raport cu rezultatul verificării, să dispună excluderea asociatului.

A se vedea în acest sens Sentința nr. 1369/03.08.2020 a Tribunalului București, potrivit căreia: Este drept că art. 222 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 prezintă o ________ motive de excludere fără a lăsa, cum se întâmplă în alte cazuri, o normă generală de trimitere la alte situaţii prevăzute în actele normative în vigoare. Cu toate acestea, o asemenea situaţie nu reprezintă un motiv suficient pentru a considera că lista respectivă este una închisă; aceasta deoarece legea nu prezintă o formulare expresă în acest sens (spre ex. o formulare de tipul exluderea poate avea loc numai în situaţiile următoare), iar observarea cadrului mai larg în care se topeşte art. 222 din Legea nr. 31/1990 conduce la concluzia caracterului exemplificativ al normei analizate.

Această din urmă interpretare ar fi avut ca finalitate posibilitatea excluderii unui asociat ca urmare a unui examen subiectiv, dat fiind faptul că aceste „motive temeinice” care trebuiau constatate de instanțele de judecată nu sunt cuantificate sau exemplificate de legiuitor.

Cu titlu de exemplu, arătăm că anterior pronunțării Deciziei nr. 28/2021 au fost reținute drept motive temeinice pentru excluderea unui asociat:

- Asociatul a limitat accesul altor asociați în sediul societății și a refuzat să le pună la dispoziție înscrisuri vizând funcționarea și bunurile societății[4];

- Lipsa de interes manifestată de un asociat, lipsă de interes care rezultă din modul greoi cum se desfășoară activitatea societății[5].
Cu toate că este reproșabilă conduita descrisă anterior, există alte mecanisme juridice prin care diferendele dintre asociați puteau fi rezolvate, nefiind necesară (și nici posibilă) utilizarea mecanismului excluderii asociatului care se face vinovat de aceste fapte.

2.3. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la normele aplicabile în materia excluderii asociaților

Așadar, astfel cum am arătat anterior, avem pe de o parte o normă specială care prevede expres și limitativ ipotezele de excludere a asociaților dintr-o societate, iar pe de altă parte o normă generală care, fără a prevedea un caz de excludere, acordă instanței posibilitatea de a verifica orice neregularitate invocată de către un asociat, cu condiția dovedirii „motivului temeinic”.

Legea nu limitează aceste „motive temeinice”, astfel că instanțele de judecată aveau prerogative extinse cu privire la identificarea acestora, fiind astfel situații când asociații au fost excluși pentru refuzul de a semna unele documente sau chiar și pentru o cooperare defectuoasă cu ceilalți asociați.

Problema de drept supusă dezlegării are ca punct de plecare, așadar conflictul dintre cele două acte normative, mai exact, raportul dintre legea generală și cea specială, mai exact verificarea măsurii în care art. 222 din Legea societăților prevede limitativ ori exemplificativ cazurile în care un asociat poate fi exclus din societate.

Practica judiciară în materie, fiind contradictorie în ceea ce privește posibilitatea excluderii unui asociat pentru alte motive decât cele prevăzute limitativ la art. 222 Legea societăților, a condus la necesitatea dezlegării acestei chestiuni de drept pentru o mai bună înfăptuire a justiției.

Potrivit Decizie nr. 28/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, norma specială, fiind derogatorie de la norma generală, se aplică cu prioritate, chiar și atunci când este anterioară normei generale, ori de câte ori o ipoteză intră sub incidența prevederilor ei, iar norma specială nu poate fi modificată sau abrogată de o normă generală ulterioară decât în mod expres.

De asemenea, modalitatea de redactare a textului legal de la art. 222 din Legea societăților, conduce la concluzia că enumerarea cuprinsă în acesta nu este una exemplificativă, ci exhaustivă, motiv pentru care un asociat nu poate fi exclus dintr-o societate pentru alte ipoteze decât cele patru prezentate anterior.

III.  Concluzii

Conclusiv, prezenta reglementare prevede expres și limitativ ipotezele de excludere a asociaților prin norma specială de la art. 222 din Legea societăților, fără a putea fi aplicată norma generală în materie prevăzută la art. 1928 C. civ., care ar fi permis instanțelor de judecată să excludă asociații pentru o paletă largă de „motive temeinice”.

Această dezlegare acordată de Înalta Curte de Casație și Justiție este în consonanță cu principiul securității vieții societății și cu respectarea drepturilor asociaților, întrucât trebuie avute în vedere norme clare și complete în ceea ce privește sancțiunile care pot fi aplicate unui asociat.

O libertate de decizie prea largă a instanțelor judecătorești ar fi condus la o practică judiciară neunitară în domeniu, precum și la abuzuri ale drepturilor asociaților, care ar fi putut fi excluși din societate dacă asociatul care a solicitat excluderea acestuia ar fi dovedit unele „motive temeinice”, indiferent de gravitatea acestora.

Cererea de excludere a unui asociat rezidă de cele mau multe ori din două aspecte:

- Modalitatea de luare a deciziilor în cadrul unei societăți cu răspundere limitată, din diferendele asociaților cu privire la soluția care s-ar vrea adoptată de fiecare în parte în anumite situații;
- Modalitatea de repartizare a capitalului social care, în general este repartizat în mod egal (în cote procentuale de 50% pentru fiecare asociat) atunci când sunt doi asociați.
Astfel, în cazul oricăror neînțelegeri sau diferențe de viziune în ceea ce privește politica economică sau financiară a societății, aceasta din urmă ar fi în incapacitatea practică de funcționare, fiind în imposibilitatea de a fi adoptate cele mai importante decizii.

Mai mult decât atât, trebuie să avem în vedere că natura sancțiunii excluderii unui asociat este cea mai gravă și drastică formă de excludere din propria societate, astfel că trebuie analizată ca atare inclusiv de către legiuitor, și anume restrictiv și transparent.

MAXIM / Asociații

Av. Călina Tejan

01.11.2022

[1] T. PRESCURE, I. SCHIAU, T. PRESCURE, I. SCHIAU, Legea societatilor comerciale din 01 noiembrie 2009, Hamangiu, București
[2] Idem
[3] Decizia nr. 28 din 10 mai 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție
[4] Decizia nr. 143/27.05.2020 a Curții de Apel Craiova
[5] Sentința nr. 1369/03.08.2020 a Tribunalului București