Implicațiile comunicării publice a operelor audio și/sau audiovizuale în lipsa deținerii licențelor specifice

13.12.2021

Implicațiile comunicării publice a operelor audio și/sau audiovizuale în lipsa deținerii licențelor specifice

I. Preambul

Prin prezentul articol, vom aborda o chestiune de interes general pentru operatorii economici care difuzează materiale audiovizuale și/sau muzicale prin intermediul unor sisteme de sonorizare sau de redare imagini în incinta propriilor sedii sau puncte de lucru.

În concret, vom detalia în ce măsură comunicarea publică a unor piese muzicale, videoclipuri, filme șamd ar putea atrage obligația operatorilor economici de a achita anumite remunerații specifice, dar și organismele competente în colectarea acestor remunerații.

Pentru o înțelegere mai clară a tuturor conceptelor prezentate, vom detalia: (i) ce reprezintă în concret drepturile de autor și drepturile conexe drepturilor de autor; (ii) ce reprezintă noțiunea de comunicare publică a unei opere având atașate drepturi de autor sau drepturi conexe; (iii) modalitatea de exercitare a drepturilor de autor și a drepturilor conexe și remunerațiile datorate de către operatorii economici; (iv) sancțiunile specifice aplicabile.

 

II. Dreptul de autor și drepturile conexe drepturilor de autor

Conform art. 7 din Legea 8/1996, constituie obiect al dreptului de autor „operele originale de creaţie intelectuală în domeniul literar, artistic sau ştiinţific, oricare ar fi modalitatea de creaţie, modul sau forma de exprimare şi independent de valoarea şi destinaţia lor (...)”.

Conform art. 12 din Legea 8/1996, „Autorul unei opere are dreptul patrimonial exclusiv de a decide dacă, în ce mod şi când va fi utilizată opera sa, inclusiv de a consimţi la utilizarea operei de către alţii”.

Totodată, potrivit art. 13 din Legea 8/1996, titularul dreptului de autor are dreptul patrimonial de a autoriza sau interzice operațiuni precum: reproducerea operei; distribuirea operei; importul în vederea comercializării pe piaţa internă a copiilor realizate; închirierea operei; comunicarea publică, directă sau indirectă a operei, prin orice mijloace; radiodifuzarea operei; retransmiterea prin cablu a operei; realizarea de opere derivate șamd.

Fiecare operațiune dintre cele prevăzute mai sus se bucură de o protecție specială și poate fi permisă/interzisă de către titularul dreptului de autor în mod distinct și exclusiv. Cu titlu de exemplu, compozitorul unei piese muzicale poate sa permită comunicarea publică a acesteia, dar să interzică în mod expres reproducerea și distribuirea sa.

Mai departe, drepturile conexe drepturilor de autor nu sunt reglementate in mod expres de către legiuitorul roman, dar pot fi subînțelese prin raportare la economia prevederilor Legii nr. 8/1996.

Astfel, potrivit art. 94 din Legea nr. 8/1996: „sunt recunoscuţi şi protejaţi ca titulari ai drepturilor conexe dreptului de autor: artiştii interpreţi sau executanţi, pentru propriile interpretări ori execuţii, producătorii de înregistrări sonore şi producătorii de înregistrări audiovizuale, pentru propriile înregistrări şi organismele de radiodifuziune şi de televiziune, pentru propriile emisiuni şi servicii de programe”. 

În orice caz, ceea ce este important de reținut este faptul că titularii drepturilor de autor şi a drepturilor conexe au dreptul de a autoriza sau interzice utilizarea operelor acestora prin comunicare publică.

 

III. Noțiunea de „comunicare publică”

Așadar, odată ce am stabilit faptul că titularii drepturilor de autor și a drepturilor conexe drepturilor de autor au prerogativa de a autoriza sau interzice comunicarea publică a operelor lor, trebuie să determinăm care este sensul și întinderea noțiunii de comunicare publică.

Importanța acestui demers este simplă: în cazul în care opera este comunicată public, persoanele enumerate anterior vor avea dreptul de a încasa remunerații specifice.

Astfel, potrivit art. 15 din Legea 8/1996, comunicarea publică reprezintă „orice comunicare a unei opere, realizată direct sau prin orice mijloace tehnice, făcută într-un loc deschis publicului sau în orice loc în care se adună un număr de persoane care depăşeşte cercul normal al membrilor unei familii şi al cunoştinţelor acesteia (...)”.

Termenul de „comunicare publică” a fost definit, de asemenea, de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene (în continuare „CJUE”).

Astfel, CJUE a stabilit faptul că, pentru a putea discuta despre o „comunicare publica”, trebuie întrunite 4 (patru) elemente constitutive[1]:

  • Existența unui act de comunicare

În accepțiunea Curții, un act de comunicare se efectuează în momentul în care utilizatorul intervine având cunoștință deplină a consecințelor comportamentului său, pentru a oferi clienților săi acces la opera având atașate drepturi de autor sau drepturi conexe.

  • Comunicarea trebuie să fie una publică

Pentru ca o comunicare să fie publică, aceasta trebuie să se adreseze unui număr nedeterminat de potențiali destinatari. Concret, în ipoteza în care comunicarea nu se adresează doar unui grup privat de persoane (i.e. o familie/un grup de prieteni), aceasta are un caracter public.

  • Caracterul „nou” al publicului

Acest criteriu presupune următoarea analiză – este vizionarea/audiția operei realizată doar de către persoanele care dețin un dispozitiv electronic de redare a acelui conținut, precum și, eventual, de grupul restrâns de persoane asociate acestei persoane?

În ipoteza în care o opera este „consumată” doar de către persoanele menționate anterior, nu avem un public „nou”. Totuși, dacă opera este pusă la dispoziția unui număr ridicat de persoane, care excede sfera familială sau de prieteni ai utilizatorului, se consideră ca aceasta condiție este îndeplinită.

  • Caracterul „lucrativ” al comunicării

Pentru îndeplinirea acestei ultime condiții, comunicarea publică a operei trebuie să creeze un avantaj economic direct sau indirect utilizatorului. Cu alte cuvinte, este necesar ca opera difuzată să ducă la creșterea numărului de clienți, creșterea vânzărilor, realizarea unei ambianțe care să favorizeze creșterea numărului de clienți sau a vânzărilor șamd.

 

IV. Exercitarea drepturilor de autor și a drepturilor conexe și remunerațiile datorate de către operatorii economici

Legea nr. 8/1996 conferă titularilor dreptului de autor şi ai drepturilor conexe posibilitatea de a-şi exercita drepturile (i) în mod individual sau (ii) pe bază de mandat, prin organisme de gestiune colectivă.

Organismele de gestiune colectivă reprezintă „persoane juridice constituite prin liberă asociere, care au ca obiect de activitate, în principal, colectarea şi repartizarea drepturilor a căror gestiune le este încredinţată de către titulari”.

Dintre organismele de gestiune colectivă, amintim următoarele:

  • Uniunea Producătorilor de Fonograme din România sau U.P.F.R. (gestionează drepturi conexe drepturilor de autor – i.e. drepturile producătorilor de fonograme/înregistrări sonore, precum și drepturile producătorilor de opere cinematografice și alte opere audiovizuale);
  • Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi sau C.R.E.D.I.D.A.M. (gestionează drepturi conexe drepturilor de autor – i.e. drepturile artiștilor interpreți ai pieselor muzicale);
  • UCMR – ADA (gestionează drepturile de autor în domeniul muzical);
  • Drepturi de Autor în Cinematografie și Audiovizual – Societatea Autorilor Români din Audiovizual sau DACIN SARA (gestionează drepturile de autor din domeniul operelor cinematografice şi altor opere audiovizuale);

Legea nr. 8/1996 prevede în mod expres cazurile în care drepturile de autor și drepturile conexe acestora:

  • trebuie exercitate prin organismele de gestiune colectivă – art. 145 din Legea 8/1996[2];
  • pot fi exercitate si prin organismele de gestiune colectivă – art. 146 din Legea 8/1996[3];


Care este finalitatea gestiunii colective a drepturilor de autor și a drepturilor conexe acestora? Potrivit  art. 150 alin. (3) din Lege, organismele de gestiune colectivă au obligația/prerogativa principală de a acorda licențe neexclusive utilizatorilor, la cererea acestora, prealabil utilizării repertoriului protejat, în schimbul unei remunerații. 

Practic, prin obținerea unei licențe neexeclusive, operatorul economic dobândește dreptul de a proceda la comunicarea publică a operelor prin intermediul unor difuzoare audio, monitoare șamd, în incinta propriilor sedii sau puncte de lucru.

Remunerația datorată de către operatorii economici este variabilă, fiind condiționată de diverse criterii specifice (precum suprafața și destinația imobilului utilizat, numărul de stele al unității de cazare, șamd). Pentru fiecare tipologie de drepturi de autor și drepturi conexe, remunerația este stabilită prin decizii emise de către Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (cu titlu exemplificativ, Decizia O.R.D.A. nr. 10/2016, Decizia O.R.D.A. nr. 266/2011, Decizia nr. 6/2016 a O.R.D.A), sau prin protocoale încheiate între organismele de gestiune colectivă și entități cu putere de reprezentare a unor categorii de operatori economici.

 

V. Consecințele comunicării publice a operelor fără obținerea prealabilă a licenței

Potrivit art. 188 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, „Titularii drepturilor recunoscute şi protejate prin prezenta lege pot solicita instanţelor de judecată sau altor organisme competente, după caz, recunoaşterea drepturilor lor şi constatarea încălcării acestora şi pot pretinde acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat”.

În completare, potrivit art. 188 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, „La stabilirea despăgubirilor instanţa de judecată ia în considerare:

a) fie criterii, cum ar fi consecinţele economice negative, în special câştigul nerealizat, beneficiile realizate pe nedrept de făptuitor şi, atunci când este cazul, alte elemente în afara factorilor economici, cum ar fi daunele morale cauzate titularului dreptului;

b) fie acordarea de despăgubiri reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, în cazul în care nu se pot aplica criteriile prevăzute la lit. a)”.

Așadar, în situația comunicării publice a operelor fără obținerea prealabilă a licenței și achitarea remunerației specifice, există riscul ca instanța să oblige operatorul economic la achitarea triplului remunerației datorate.

Această sancțiune a fost aplicată cu regularitate de către instanțele de judecată în spețe având drept obiect acordarea despăgubirilor aferente comunicării publice a operelor în lipsa deținerii unei licențe neexclusive. Cu titlu de exemplu, facem aici trimitere la Decizia nr. 851A/29.05.2019 pronunțată de Curtea de Apel București, Sentința nr. 900/2020 a Tribunalului București, șamd. 

 

VI. Concluzii

Din analiza întreprinsă, se desprind următoarele concluzii:

  • difuzarea de către operatorul economic a unor opere audio sau audiovizuale prin intermediul unor sisteme de sonorizare sau de redare imagini, poate constitui un act de comunicare publică a acestora, care cade sub incidența dispozițiilor Legii nr. 8/1996;
  • pentru a constitui un act de comunicare publică, trebuie îndeplinite cele 4 (patru) condiții cumulative redate în cuprinsul cap. III;
  • în situația în care condițiile referitoare la comunicarea publică a operelor sunt îndeplinite, operatorii economici vor avea obligația de a obține licențe neexclusive și de a achita remunerații specifice;
  • în situația în care operatorul economic procedează la comunicarea publică a operelor fără a obține licențele neexclusive necesare, acesta ar putea fi obligat de către instanță la achitarea triplului remunerației legal datorate;

 

MAXIM / Asociații

Av. Filip Alexandru

 

[1] Cauza C – 117/15 – Reha Training Gesellschaft fur Sport und Unfallrehabilitation mvH c. Gesellschaft für musikalische Aufführungs- und mechanische Vervielfältigungsrechte eV (GEMA)

[2] Art. 145 - „ Gestiunea colectivă este obligatorie pentru exercitarea următoarelor drepturi: a) dreptul la remuneraţie compensatorie pentru copia privată; b) dreptul la remuneraţie echitabilă pentru împrumutul public prevăzut la art. 18 alin. (2); c) dreptul de suită; d) dreptul de radiodifuzare a operelor muzicale; f) dreptul la remuneraţie echitabilă recunoscut artiştilor interpreţi şi producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică şi radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora; g)dreptul de retransmitere prin cablu; h) dreptul la compensaţie echitabilă pentru operele orfane;”.

[3] Art. 146 – „ Pot fi gestionate colectiv următoarele drepturi: a) dreptul de reproducere a operelor muzicale pe fonograme sau videograme; b) dreptul de comunicare publică a operelor, cu excepţia operelor muzicale, şi a prestaţiilor artistice în domeniul audiovizual; c) dreptul de împrumut, cu excepţia cazului prevăzut la art. 145 alin. (1) lit. b); d) dreptul de radiodifuzare a operelor şi a prestaţiilor artistice în domeniul audiovizual; d1) drepturile online asupra operelor muzicale, prevăzute la art. 173; e) dreptul la remuneraţie echitabilă rezultată din cesiunea dreptului de închiriere prevăzut la art. 119 alin. (1).”.

 
SHARE VIA
Subscribe to Newsletter

Subscribe